joi, 26 noiembrie 2020

Neamului Valah Strigare


Fraţi Valahi din patru unghiuri, fraţi de viaţă Geto-Dacă,
Fraţi pe care nici o liftă n'a putut robi să ne facă, -
Iată-ne azi robi sub lifta unui Neam care, din lume,
Vrea pe veci să ne sugrume,
Să se şteargă dintre Neamuri strălucitul nostru nume!...

Dar, mai cruzi ca lifta neagră care azi, prin vicleşug,
Ne-a'njugat - plăvani la jug, -
Sunt acei câţiva nemernici, fraţi de sânge, scoşi din minţi
De-ai trădărilor "arginţi",
Cari, de zornăitul dulce, nu mai pot nimic s'audă
Din cât geme ţara toată cu de lacrămi geana udă!...

Toţi acestia, - o droae de nemernici care vor
Nimicirea Ţării lor, -
S'au făcut, în mâna liftei, crunte "Coade de Topor",
Şi s'au năpustit cu ură, fâlfâind drapele roşii,
Să doboare tot ce'n veacuri au păstrat mai drag strămoşii!...

Vor, vânduţii fără inimi, - îndemnaţi de-a liftei gloată, -
Să ne-aprindă Ţara toată;
Nu mai vor s'avem tezaur
În altare pe Iisus;
Ticăloșilor li-i sete de mărirea lor, de aur;
Drojdia se vrea de-asupra; putregaiul se vrea sus;
Sufletele lor de fiară
Nu mai au nimica sfânt;
Ei vor "patria" să piară,
"Dumnezeu" să fie frânt;
Să fim toţi o biată turmă fără drepturi, nici cuvânt!...
Să nu mai avem din toate, sub tâlharii bolşevici,
Decât jug şi plâns în gene, umilinţi, scuipat şi bici;
Soarta naţiei române s'o păstreze lifta 'n mână
Viermii toţi s'ajungă 'n slavă, iar luceferii'n ţărână;
Şi, sub tirania gloatei care-şi 'nalţă pumnul strâns,
Să ni-se topeasră ochii potopiţi de-atâta plâns?...

Frați Valahi - cu glas de tunet, ne-a strigat un mare "Mag"
Să ne facem toţi o stâncă sub al Ţării noastre steag;
S'alungăm "semănătorii de ruine şi pustiu",
Care vor s'arunce Neamul în mormânt fără sicriu!
El a plâns pe culmea 'nalţă, când a buciumat aprins,
Neamului aproape 'nvins,

Şi-al său bucium l-a dus vântul, prelungit, din stâncă'n stâncă;
L'au fost auzit şi morţii din dormirea lor adâncă:
Fraţi Valahi, chemarea-i sfântă, voi n'aţi auzit-o încă?!...

Cine să te mai trezească, Neam robit de-atâtea Iude,
Dac' auzul tău nici glasul Magului nu-l mai aude?!
Cum să nu ne facă robi,
Ca pe nişte boi neghiobi
Cei misei: "semănătorii de pustiu şi de ruine",
Când nici ţie nu ţi-e milă de moşia ta, de tine?!

Cum n'ar împroşca tâlharii
Cu noroi pe toţi "stegarii",
Tot ce-avem mai drag, mai sfânt;
Cum nu ne-ar scuipa obrazul, şi pe morşii din mormânt,
Când, cu nepăsare, toţi
Ne uităm mereu la gloata de misei vânduți, de hoţi,
Făr'a ridica un deget, - ca un hoit ce zace'n glod,
Şi din care viermii lacomi, liniştiţi, în voe rod?!...

O, vă veţi trezi odată, fraţi Valahi, dar prea târziu,
Când va fi aproape gata groapa cea fără sicriu,
În adâncul cărei Neamul aruncat va fi de viu!...

de Vasile Militaru  
octombrie 1937