joi, 23 ianuarie 2014

Un final sentimental - Paul Goma - Paris


Paul Goma, dosar penitenciar, 1958 (eliberare)


Un final sentimental - Paul Goma- Paris. from EVO TV on Vimeo.

Despartirea - Cat de mult doare "prea tarziu"? - Pentru unii poate merita acest interviu !

Finalul interviului cu Goma este unul dintre cele mai emotionante finaluri de interviu pe care le-am trait. Caci finalurile intodeauna le traiesti. Ii vedeam broboanele de sudoare care i se stransesera pe frunte. L-am intrebat retoric daca ar vrea sa vina cu noi in autocar, sa mergem in Romania. A spus ca e "prea tarziu" , incercand sa se destinda cu gluma uitatului la ceas. L-am intrebat daca doare acest "prea tarziu". I-am vazut lacrimile si am considerat ca e bine sa ma opresc.
A ramas acolo o durere pe care nu cuvintele o redau, ci tacerea! Acelasi sentiment l-am avut cand am pus ultima intrebare de interviu domnului Alexandru Paleologu cu cateva luni inainte sa se stinga din viata. "Si acum ce ramane, domnule Paleologu?" "Traieste, traieste toate clipele vietii cu bucurii si suferinte. Si tine minte, sa tii minte tot. Caci asta te ajuta la batranete." S-a ridicat cu greu, abia pasind. Sotia sa l-a luat de brat si au urcat treptele scarii interioare. O doamna si o umbra sclipitoare.

Domnul Paul Goma ne-a condus pana jos. Ne-am imbratisat. Cand a inchis portile cladirii in care locuia, cameramanul l-a pastrat in imagine: Goma in spatele gratiilor citadine urca niste scari spre inchisoarea personala plina cu carti. Sylvie Vartan canta pe fundal. L-a montaj am ales sa curga un citat care mi s-a parut atotcuprinzator asupra stilului Goma: "Am impuiat capul eventualului cititor, cu atatea biografisme, atatea amanunte, atatea fleacuri, care acum, in noul mileniu, si-au pierdut importanta...Ei,da: ii comunic prin scris lucruri straine lui, ba chiar daunator-cauzatoare, fiindca cititorul-nu-vrea-sa-stie-nimic, fiindca lui i-i frica, de moare, el vrea sa traiasca, fie si amnezic, nu sa piara, daca doamne-fereste deschide gura, vrea sa-si refaca viata, sa si-o faca altfel decat fusese sub comunisti."

Sergiu Mihalcea: Dupa trei zile petrecute alaturi de dumneavoastra, am ajuns la momentul in care trebuie sa va multumesc. Sper sa ne conduceti si pana jos , aici in cladirea aceasta proiectata de un arhitect care a construit si inchisori. Paradoxal locuiti si intr-o cladire creata de un arhitect de inchisori....

Paul Goma: Da. Philippon. A fost profesor la Facultatea de Arhitectura din Paris.

- Va multumesc. Si au meritat acesti 2500 de kilometri facuti pana aici.

- Nu stiu daca au meritat. Pentru unii poate da. Pentru mine a fost o bucurie. Si va urez ca aecst film sa fie difuzat.

- Si sper ca acesti 2500 de kilometri sa ii faceti si dvs inapoi.

- Da. Da.

-Da? Da?

-Eu sunt politicos. Trebuia sa ma uit la ceas, sa zic e cam tarziu acuma.

-Un singur lucru vreau sa va intreb la incheiere. Aveti asa senzatia sa va luati un bagajel cum ati fost obisnuit sa mergeti cu noi in autocar maine dimineata sa va intoarceti in Romania.

-Nuu. E prea tarziu.

-Doare acest "prea tarziu"?

-Bineinteles ca doare. Totul doare. E prea tarziu. Si mai ales ca tot ce aflu ce se intampla in Romania ma recomforteaza, ma recomforteaza e rau spus, in aceasta imagine groaznica cu Romania.